Regulile de franciză din România vor fi schimbate pentru prima dată în ultimii 20 de ani

Regulile de franciză din România vor fi schimbate pentru prima dată în ultimii 20 de ani

Regulile de franciză din România, prin care un antreprenor primește acordul de exploatare a unor drepturi de proprietate industrială sau intelectuală pentru producția sau comercializarea unor produse și/sau servicii în schimbul unei redevențe, vor fi schimbate de Guvern pentru prima dată în ultimii 20 de ani, de când au fost introduse. Argumentul:  companii românești în principal din zona de imobiliare și brokeraj bancar au pus bazele unor rețele nesustenabile la scurt timp de la înființare, generând falimente pentru sute de francizați care au cumpărat iluzii deșarte. Acum, va fi creată "o unitate-pilot", introduse condiții de informare prealabilă și înființat un registru special.

Una dintre cele mai importante modificări pregătite este înființarea unei așa-numite unități-pilot, preentată ca „echivalentul unui prototip, menit să asigure cea mai facilă cale de aplicare în practică a rețetei de succes a francizorului, de a testa sistemul de franciză și infrastructura acestuia", relevă proiectul analizat de Profit.ro.

Prin intermediul acestei unități-pilot, francizorul (compania dispusă să permită exploatarea drepturilor sale) testează și definitivează formula de afacere pe care urmează să o vândă în sistem de franciză.

 

" În practică, s-a observat că, în goana după obținerea de profit într-o manieră cât mai facilă, unii antreprenori autohtoni au eludat etapa de a-și testa conceptele și le-au vândut fără să existe niciun fel de know-how sau experiență în domeniu. Astfel, au apărut numeroase afaceri, etichetate drept francize, care au oferit modele neverificate și lipsite de viabilitate. Așa se face că, după o perioadă relativ redusă de la înființare, companii românești, din diverse domenii, dar mai ales din zona de imobiliare și brokeraj bancar, au pus bazele unor rețele nesustenabile, generând falimente pentru sute de francizați, care au cumpărat, în cel mai bun caz, iluzii deșarte. În lipsa unei unități-pilot, nu putem vorbi de francizarea unei afaceri. Unitatea -pilot are ca obiectiv principal definitivarea formulei de afaceri; astfel, francizorul detine un ansamblu de experiente pozitive pe care le pune la dispozitia francizatului, dar si unele negative, pe baza carora poate elimina eventualele probleme ori incidente ce s-ar putea ivi, netezind astfel drumul pe care va «păși» francizatul", este argumentul autorităților.

În plus, francizorul va prezenta beneficiarului nu doar informații despre experiența dobândită și transferabilă, condițiile financiare ale contractului (redeventa inițială sau taxa de intrare în rețea, redevențele periodice, redevențele din publicitate), obiectivele și aria exclusivității acordate, durata contractului, condițiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii, dar va fi obligat să îi prezinte acestuia și istoricul și experiența sa, amănunte privind identitatea managementului francizei, istoricul de litigii al companiei și al conducerii acesteia, suma inițială pe care trebuie să o investească, obligațiile părților una față de cealaltă, copii ale rezultatului financiar al francizorului din ultimul an, informații cu privire la unitatea pilot.

Argumentul pentru introducerea noilor cerințe: reducerea riscului ca viitorul francizat să suporte riscurile unei colaborări dezamăgitoare cu un partener puțin fiabil sau lipsit de experiență.

"O condiție necesară pentru succesul oricărei afaceri de franciză este dezvăluirea informațiilor între viitorii parteneri, fiind recomandabil să se realizeze sub forma unui «document de dezvăluire de informații (DI)», termen ce ar trebui utilizat de către toți francizorii pentru uniformizarea procedurilor de informare a potențialilor francizați. Scopul acestui document de dezvăluire de informații este de a permite partenerului presupus mai slab - francizatul - să se angajeze în cunoștință de cauza în privința
riscurilor asumate odată cu încheierea unui contract de franciză. Astfel, vor fi impuse două reguli formulate în această modificare, care demonstrează preocuparea pentru
protejarea francizatului, și anume:

1. Obligația francizorului de a remite candidatului un document care trebuie să conțină informații sincere și precise privind vechimea și experiența companiei francizoare, drepturile de proprietate intelectuală pe care le deține, starea și perspectivele de dezvoltare a segmentului de piață vizat, importanța rețelei, durata, condițiile de reînnoire, de reziliere și de cesiune a contractului.

2. Acordarea unui termen pentru francizat, între momentul primirii dosarului de informații și a proiectului de contract și momentul semnării acestuia. Intervalul alocat trebuie să permită francizatului să nu se angajeze decât după o serioasă reflecție.

Ȋn DI sunt furnizate toate informațiile despre franciză si care le permit acestora să evalueze nivelul de risc înainte de a lua decizia de a concesiona acea franciză", prevede documentul redactat la nivelul Guvernului.

Mai mult, în maximum 2 luni de la decizia Guvernului, Asociația Română de Franciză va trebuie să înființeze Registrul Național de Franciză, în care francizorii din
Romania vor avea obligația de înregistrare a documentului de dezvăluire de informații (DI ) în termen de 3 luni de la începerea activității.

Registrul Național de Franciză va avea ca scop principal înregistrarea unei serii de informații, astfel ca acela care vrea să preia o franciză să aibă siguranța că este ferit de orice problemă, deoarece Registrul va afișa o fișă succintă, dar clară a francizei respective și va cuprinde informații verificate în prealabil de către Asociația Română de Franciză.

Aceasta va fi prima modificare a sistemului legislativ privind franciza de când a fost introdus în România, în vara anului 1997, de Guvernul Victor Ciorbea.

Sursa 
 Newsletter
Abonează-te la newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si te vom tine la curent cu cele mai noi si profitabile oportunitati de franciza, stiri, evenimente si multe alte informatii utile!