Brandul italian de îmbrăcăminte Motivi vrea să se extindă în România şi a plănuit deja deschiderea unui magazin online şi creşterea numărului de locaţii în sistem de franciză. Totodată, compania a anunţat că vrea să îşi consolideze poziţia în regiune prin redeschiderea magazinului din Bulgaria şi prin introducerea unor noi branduri în magazinul din Republica Moldova (Chişinău).
“Încă de la intrarea noastră în România, în 2004, am ştiut că această ţară va fi una dintre pieţele pe care ne vom dori să ne întărim poziţia datorită asemănărilor dintre consumatorii de aici şi cei din Italia atunci când vine vorba de modă. Acesta este şi motivul pentru care începând cu această vară ne-am intensificat activitatea de business prin inaugurarea unor noi locaţii în diferite oraşe din România”, a declarat Luigi Ferraro, International development Manager şi Retail Manager Miroglio Fashion (Italia), retailer din care face parte Motivi.
Recent, compania a anunţat încă un magazin concept în Constanţa, după o investiţie de circa de 150.000 euro, ajungând astfel la o reţea de 16 unităţi, dintre care 14 proprietate şi 2 francize (Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi, Suceava, Bacău, Arad, Ploieşti, Piteşti, Târgu-Mureş).
În total, lanţul de magazine deţine peste 400 de unităţi în 32 de ţări şi a fost creat în 1993 ca un brand de modă dezvoltat sub conceptul de fast fashion.
