Piaţa francizelor din România se apropie de 3 mld. euro pentru prima dată în istoria sa

Piaţa francizelor din România se apropie de 3 mld. euro pentru prima dată în istoria sa

Piaţa francizelor a crescut susţinut în ultimii doi ani, ajungând de la 1,9 miliarde de euro în 2015 la 2,5 mld euro anul trecut. Mai mult, ea se va apropia de 3 mld euro până la finalul lui 2017, arată o analiză a francize.ro, companie de consultanţă în domeniu.
 
„Sumarizând ultimii ani, putem spune că afacerile în franciză din România traversează o perioadă foarte bună. Anul acesta am identificat un număr total de 363 de concepte active în piaţă, cu 6% mai multe faţă de ultimul studiu“, spune Paul Voicu, managing partner în cadrul francize.ro.
 
În ceea ce priveşte piaţa de francize în ansamblul său, peste 30 de concepte s-au retras în ultimii anii sau nu şi-au găsit parteneri investitori.
 
Totuşi, pe lângă con­ceptele active în piaţă, există alte 40 de idei de afaceri noi şi în căutare de parteneri - fie masterfrancize internaţionale, fie concepte autohtone care şi-au lansat sistemul de franciză. Acum, 35% din totalul con­ceptelor din piaţă sunt româneşti, restul internaţionale din ţări precum SUA, Italia şi Franţa. 
 
 
„A crescut uşor şi numărul de francize româneşti active, iar apetitul local pentru dezvoltarea în franciză creşte vizibil de la an la an şi este de aşteptat că în următorii 2-3 ani proporţia să tindă spre un echilibru.“
Sursa 
 Newsletter
Abonează-te la newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si te vom tine la curent cu cele mai noi si profitabile oportunitati de franciza, stiri, evenimente si multe alte informatii utile!