2 tipuri de francize. Ce alegi: franciza de distributie sau franciza de servicii?

2 tipuri de francize. Ce alegi: franciza de distributie sau franciza de servicii?

Dupa domeniul de activitate in care sunt utilizate, francizele pot fi: de distributie sau de servicii.

Produsele vandute prin francize de distributie necesita uneori un proces de productie din partea francizatului inainte de a fi puse in vanzare.

Ulterior vanzarii produselor, francizatul poate fi autorizat sa presteze anumite servicii in beneficiul clientilor care au cumparat aceste produse.

a) Franciza de distributie
Franciza de distributie este mijlocul prin care se acorda francizatului dreptul sa vanda produse intr-un magazin care poarta denumirea francizorului.

Intr-o franciza de distributie de produse, francizatul vinde, de regula, bunuri produse chiar de francizor.

Exista insa si francize de distributie in care francizorul nu este producator, ci un simplu distribuitor al produselor altor comercianti.
in cadrul acestui tip de franciza, esential este ca francizatul are acces la tehnicile de vanzare ale francizorului.

De asemenea, el beneficiaza de serviciile de asistenta si de formare a personalului oferite de francizor.
Franciza de distributie este frecvent folosita in practica. Yves Rocher, Kenvelo, Marks & Spencer, Body Shop, Lacoste, Max Mara, Neoset, Z functioneaza in regim de franciza de distributie de produse.

b) Franciza de servicii

Franciza de servicii este modalitatea prin care furnizorii de servicii intra pe noi piete pentru a exploata conceptul de afaceri creat de ei intr-un domeniu specific.

Aceasta categorie de franciza permite francizatului sa presteze anumite categorii de servicii sub emblema, numele comercial si marca francizorului.

Pentru a oferi consumatorilor de pretutindeni serviciile de calitate cu care sunt familiarizati, francizatul trebuie sa aplice intocmai know-how-ul francizorului. Folosirea semnelor distinctive si a metodelor secrete de atragere si fidelizare a clientelei conform instructiunilor francizorului asigura reușita afacerii.

Cele mai cunoscute francize de servicii sunt cele din domeniul hotelier si din domeniul resturantelor.
Printre cele mai renumite retele de franciza de servicii mentionam: Hilton, Holiday Inn, Pizza Hut, Bella Italia, McDonald’s, Burger Chef, Kentucky Fried Chicken, KPMG International, Hertz, Rent a Car.

Nu trebuie sa se confunde francizele de distributie de bunuri si francizele de servicii cu contractele de distributie.

Sursa 
 Newsletter
Abonează-te la newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si te vom tine la curent cu cele mai noi si profitabile oportunitati de franciza, stiri, evenimente si multe alte informatii utile!